Româna | English
  1. Home
  2. Ediţia curentă
  3. Participanţi
  4. PBP 2010
  5. Arhiva
 

 
§
„Alternative în asigurarea instituţiilor publice cu agent termic"
2007, s. Antoneşti, r. Ştefan Vodă
 
Premiul Mare

Tema: Modernizarea managementului public local

s. Antoneşti, r. Ştefan Vodă
str. Independenţii 40
MD 7312
Tel.: (242) 48238
Fax: (242) 48236
Email: anatolsirbu@mail.ru

Populaţia: 3020
Primar: Sîrbu Anatolie
Nr. angajaţilor: 7

 

Perioada de implementare a practicii

01.07.2006 - 01.12.2006

 

Descrierea problemei

Care este problema pe care aţi intenţionat s-o soluţionaţi prin intermediul acestei practici?

Folosirea biomasei (paelor) ca sursă alternativă de energie termică şi montarea unui cazan RAU-300 după licenţă daneză care asigură căldură termică, calitativă la obiectele de menire socială în s. Antoneşti la preţuri reduse.

Când a apărut problema şi ce a cauzat apariţia ei?

Problema căldurii termice la obiectele de menire socială - şcoală, grădiniţă de copii, şcoală de artă există de mai mult de 15 ani.

Câte persoane au fost afectate de această problemă?

Lipsa căldurii calitative pe perioada toamnă - iarnă la obiectele de menire socială afecta elevii şcolii copiii de la grădiniţă, cadrul didactic, tehnic.

Ce consecinţe ar fi avut problema pentru comunitate dacă nu ar fi fost soluţionată prin implementarea acestei practici?

Scumpirea cărbunelui şi gazelor naturale din an în an creează incapacitatea de plată a primăriei pentru a asigura căldură calitativă

Altceva:

La arderea biomasei - paelor - se obţine CO2 care se foloseşte de plante la fotosinteză.

La arderea cărbunelui, gazelor se obţine CO2 cu substanţe nocive, care provoacă efectul de seră.

 

Descrierea practicii

Când aţi iniţiat realizarea acestei practici?

Proiectul „Energie renovabilă din deşeuri agricole" a fost iniţiat în anul 2005.

Benificiarii:

  • Elevii şcolii medii 502 elevi.
  • Cadrul didactic şi tehnic 50 persoane.
  • Copiii de la grădiniţă şi cadrul didactic 100 de persoane.
  • Copiii de la şcoala de arte şi cadrul didactic 35 de persoane.

Activităţile realizate în cadrul practicii:

  • Monotorizarea şi înlăturarea barierelor existente în folosirea tehnologiilor energetice renovabile din biomasă,
  • Lucrări de proiectare, lucrări de construcţie şi montare a cazanului RAU-300,
  • Colectarea şi depozitarea biomasei paelor pentru sezonul rece,
  • Exploatarea cazanului şi asigurarea căldurii termice la obiectele de menire socială în iarna anului 2006-2007.

Actorii care au participat la planificarea şi realizarea practicii?

  1. Misiunea consolidată de implementare a proiectelor Băncii Mondiale CAPMU.
  2. APL Antoneşti.
  3. Agentul economic SRL „Zovoiul Mare".

Probleme neaşteptate întâlnite în procesul de realizare a practicii? Cum le-aţi soluţionat?

  • Bariere în folosirea tehnologiilor.
  • Neîncrederea în eficienţa de utilizare a tehnologiilor.
  • Monopolul sporit al structurilor ce vînd gaze naturale şi cărbune.
  • Lipsa susţinerii a unor factori de decizie.

 

Rezultatele practicii

Căldura calitativă pentru obiecte de menire socială cu costuri reduse. Paiele care erau o problemă pentru agentul economic, au devenit marfă, fiind pregătite prin balotare. În anii precedenţi se folosea cărbune de 100-120 mii de lei, dar căldura în obiectele de menire socială era sub normativul medico-igienic. În iarna anului 2006-2007 s-a folosit biomasa 150 tone în sumă de 49500 lei asigurând o căldură care nu a mai fost pe parcursul ultimilor 15 ani.


 

Implicaţii financiare

Reparaţia sistemei de încălzire în şcoală şi grădiniţă în sumă de 80.000 lei.

Cofinanţări:

Banca Mondială, Fondul Ecologic Global.


 

Elemente inovatoare

Proiectul energie renovabilă din deşeuri agricole este un proiect inovator pentru RM, care are scopul de producere a energiei termice prin arderea paielor şi demonstrării viabilităţii sale.

Prin ce poate fi folositoare această experienţă altor autorităţi locale din Moldova?

Prin implementarea acestui proiect există oportunităţi de a spori esenţial utilizarea biomasei, în special cea provenită din deşeuri agricole. Actualmente anual în Moldova se produce circa 1 milion tone de paie de grâu, dintre care 600 mii tone pot fi folosite în scopuri energetice.


 

Lecţiile învăţate

Beneficiile economice şi ecologice: Strîngerea şi balotarea paielor, 15% profit la producerea de bază, 20% reducerea consumului de motorină la recoltare, crearea noilor locuri de muncă, tehnologii avansate, securitatea energetică, evitarea dependenţei de importul resurselor energetice, stoparea arderii paielor în cîmp.


 

Diseminarea experienţei

Au fost organizate seminare raionale de promovare a tehnologiei respective unde am participat ca beneficiar şi am prezentat partea practică, beneficiile economice şi ecologice.