Tema: Modernizarea managementului public local
Perioada de implementare a practicii
10 februarie 2008 - 10 decembrie 2008Sumarul practicii
Utilizarea unui tractor dotat cu remorcă şi 24 containere de acumulare a gunoiului menajer obţinut în bază de proiect ecologic şi redresarea posibilităţilor financiare ale Oficiului Forţei de Muncă din r-nul Leova a determinat activitatea conştientă a unei echipe de salubrizare în cadrul localităţii.Descrierea problemei
Care este problema pe care aţi intenţionat s-o soluţionaţi prin intermediul acestei practici?Atragerea investiţiilor posibile din partea finanţatorilor naţionali în scopul elucidării potenţialului financiar al acestora şi cointeresarea populaţiei în scopul valorificării resurselor determinate.
Când a apărut problema şi ce a cauzat apariţia ei?
Apariţia pe teritoriul comunei a 16 unităţi comerciale private a determinat şi apariţia unor gunoişti neautorizate, concentrate în special în vecinătatea obiectelor de menire social-culturală.
Câte persoane au fost afectate de această problemă?
155 copii din cadrul grădiniţelor şi 406 elevi din şcoala medie au devenit surse de poluare al mediului prin aruncarea inconştientă a ambalajului plastic şi al resturilor produselor procurate, apoi consumate.
Ce consecinţe ar fi avut problema pentru comunitate dacă nu ar fi fost soluţionată prin implementarea acestei practici ?
Nedescompunerea ambalajului plastic şi al sticlelor, acumulările periodice neplanificate în diferite regiuni aglomerate pot transforma aceste zone în focare de infecţii.
Altceva
Concentrarea resurselor financiare obţinute din 3 surse de rang naţional a determinat apariţia unei mentalităţi cu o conştiinţă practică de manifestare la nivel local.
Descrierea practicii
Beneficiarii:155 copii din cadrul a 3 grădiniţe, 406 elevi din şcoală, 16 unităţi comerciale din teritoriul comunei şi 2259 maturi din localitate.
Activităţile realizate în cadrul practicii:
Procurarea tractorului de tip XTZ-35 în bază de proiect ecologic şi a utilajului necesar a determinat apariţia a 3 locuri noi de muncă. În şcoala din localitate se studiază în bază de obiect - maşinile agricole şi în cadrul lecţiilor practice este antrenată unitatea tehnică menţionată. Pe parcursul săptămînii de lucru zilnic se curăţă cele 24 containere de gunoi prin transportarea lor la gunoiştea autorizată. Remarca solicitată de locuitori contra unei taxe de 60 lei şi containerele utilizate la taxa de 10 lei/lună generează un venit neesenţial, care fiind completat cu resursele financiare parvenite de la Oficiul Forţei de Muncă - sporeşte gradul de cointeresare şi participare al cetăţenilor, inclusiv la lucrările de amenajare.
Actorii care au participat la planificarea şi realizarea practicii:
Primăria comunei, CAP „Glia", Fondul Ecologic Naţional, Fondul Ecologic Local, ziarul „Curierul de Leova", postul de televiziune naţională cu participarea corespondentului zonal Ion Domenco, pedagogii şi elevii şcolii dinlocalitate.
Probleme neaşteptate întâlnite în procesul de realizare a practicii? Cum le-aţi soluţionat?
Procurarea containerelor de acumulare a gunoiului menager - au fost confecţionate datorită spiritului inventativ.
Defectarea ambreajului tractorului - restabilit în bază de acord eficient şi acceptabil cu susţinerea CAP „Glia".
Selectarea personalului de deservire - a fost cointeresat de salariul de 1019 lei, cu perspective de creştere în bază de acumulare a taxelor de deservire preconizate.
Altceva
A fost pus accentul pe atragerea mijloacelor financiare extrabugetare în scopul soluţionării unei probleme strigente şi educarea spiritului inventativ pentru cetăţenii comunei.
Rezultatele practicii
Cantitative : 30 570 lei salariul angajaţilor - venitul obţinut în baza creării a 3 locuri de muncă.Echipa creată supraveghează şi ordonează ameliorarea situaţiei în parcurile ecologice şi albia rîului Tigheci, lichidează gunoiştele neautorizate şi controlează starea mediului local.
Calitative : Renovarea plantaţiilor de arbori meliteri din parcul ecologic. Salubrizarea localităţii prin exemple proprii şi atragerea copiilor şi cetăţenilor localităţii. Mărirea responsabilităţii agenţilor economici de orientare comercială în scopul gestionării utilajului acordat.
Implicaţiile financiare
Bugetul APL: 15 345 lei - contribuţia primăriei comunei + taxele fixateContribuţia comunităţii: 12 000 lei - taxele de amenajare a teritoriului.
Fenomenul participativ la lichidare a două gunoişti neautorizate prin utilizarea tehnicii existente în teritoriul comunei.
Cofinanţări:
- FEN 100 000 lei
- CAP „Glia" 30 000 lei
- Oficiului Forţei de Muncă 18 570 lei
Alte contribuţii:
- CAP „Manubeevca" în persoana domnului Timotin Vasile - reparaţia capitală a remorcii.
- I.I. „Para Ala"- confecţionarea containerelor de acumulare şi transportare a gunoiului manager.
Elementele inovatoare
Factorul decizional: Identificarea resurselor financiare extrabugetare pentru crearea unui serviciu inexistent pînă la perioada dată în zonele rurale din R.M.Prin ce poate fi folositoare această experienţă altor autorităţi locale din Moldova?
- Perspectiva atragerii investiţiilor din partea fondurilor existente în R.M.
- Reorientarea rezolvării acestei probleme prin atragerea investiţiilor din străinătate.
Lecţiile învăţate
- Resurse financiare neidentificate au existat şi există, contează cine, cînd şi cum le va valorifica la prima etapă cele locale şi la etapa a doua cele din străinătate.
- Spiritul inventiv şi insistenţa la un moment poate determina viziunea şi capacităţile anumitor persoane care pe parcursul timpului va determina catalizatorul transformărilor sociale în R.M.




