Situaţia iniţială
Lucrările de privatizare a pământului în s. Marinici, sat cu o populaţie de 2600 locuitori, s-au realizat cu unele erori, fără a respecta normele geodezice: unii proprietari nu au fost amplasaţi în conformitate cu înclinaţia pantei, în plantaţiile de vii şi livezi nu s-a ţinut cont de direcţia rândurilor.
Soluţie: La mijlocul anului 2003 primăria comunei Marinici împreună cu alte primării din republică acceptă invitaţia de a participa la implementarea Proiectului de Susţinere a Privatizării Pământului/ LPSP în Moldova.
Modalitatea de acţiune
- 1. Primarul şi inginerul cadastral participă la întrunirile organizate în cadrul proiectului, cursuri de instruire privind metodele de depistare şi corectare ulterioară a erorilor comise;
- 2. Se semnează acordul de cooperare dintre primăria comunei şi proiectul LPSP de soluţionare a problemelor apărute pe parcursul privatizării pământului şi distribuirea titlurilor de proprietate. Totodată LPSP sprijină creşterea economică, prin sporirea fluxului de investiţii în agricultură, oferind asistenţă în dezvoltarea pieţei funciare;
- 3. Pentru depistarea erorilor s-a lucrat cu grupurile de deţinători a titlurilor de proprietate. Pentru a identifica un titlul sau altul s-au făcut apeluri telefonice peste hotarele republicii, în satele din raioanele învecinate satului Hânceşti, Ungheni unde este domiciliată o parte din populaţie - cei căsătoriţi ulterior sau moştenitorii deţinătorilor titlurilor de proprietate la momentul privatizării;
- 4. Proiectul de Susţinere a Privatizării Pământului /LPSP/ prin intermediul firmelor de măsurări geodezice a corectat toate greşelile depistate şi au înregistrat la OCT noile titluri de proprietate pentru deţinătorii de cote de pământ.
Elementele specifice
Factorii care au asigurat succesul acestei practici sunt: şcolarizarea persoanelor responsabile, lucrul cu proprietarii (cetatenii comunei), sprijinul financiar din partea PRAPL, conlucrarea APL - Populaţie - Donatori.
Rezultate
Pentru 238 proprietari ai cotelor de pământ au fost depistate şi corectate 495 erori comise in timpul privatizării.
Lecţii învăţate
Prin efortul comun al APL şi al fermierilor comunei Marinici a fost posibilă rezolvarea problemei titularilor de proprietate.




