Grupul Coordonator al Programelor Consiliului Europei în domeniul guvernării locale pentru Moldova se va reuni pe 4 martie 2011, la Chişinău. La reuniune vor fi prezentate rezultatele implementării Programului Bunelor Practici ale APL pe parcursul anului 2010. Experţii în guvernare locală vor selecta comunităţi vor fi distinse cu Statutul "Cea mai bună practică".
Reuniunea de lansare a programului a avut loc pe 29 septembrie 2010.
Parteneri: Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova; Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) ‘Viitorul'; Centrul de expertiză pentru reforma administraţiei locale (Consiliul Europei); Programul de Dezvoltare Participativa a Comunităţilor din Republica Moldova (USAID/IREX CPP).
În 2010 PBP este finanţat de Consiliul Europei, Directoratul pentru Instituţii Democratice şi implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS "Viitorul").